Istoric

În satele românești, până în secolul XVIII, nu existau instituții școlare organizate după principii didactice, susținute de stat sau alte organizații, cu câteva excepții datorate pătrunderii în Panonia și Transilvania a curentelor religioase protestante. Conducerea era reprezentată de un director care, de obicei era preotul sau primarul. Confirmarea învățătorului era realizată de cetăţenii comunei, iar apoi se încheia un contract în care i se stabileau veniturile. Acestea erau alcătuite din bani, produse şi muncă. La început învăţătorul făcea parte dintre oamenii puţin instruiţi precum: cântăreţul bisericii, diaconul sau preotul care la rândul lor au învăţat pe lângă un cunoscător de carte sau în instituţii ecleziastice.
Veniturile școlii proveneau din colecte organizate în biserică, din ce aduceau loturile de pământ aflate în folosința ei, donații ale nobilului local, taxe percepute căsătoriilor și moștenirilor.
După înființarea Preparandiei din Arad, în anul 1812, comunele urmează să primească pentru prima dată învățători calificați. – Informații extrase din cartea ”Cintei satul dintre bălți” autor Ioan Valeriu Tuleu, 2008

 Școala Gimnazială Zărand 

Contractul pentru școala confesională ortodoxă din Zărand a fost aprobat în anul 1789. În secolul XX, la sfârșitul anilor 60 a fost construită școala actuală în Zărand.La recensământul din 1910 procentul populației alfabetizate în școala din Zărand era de 23,16% iar în Cintei era de 28,91%.

– Informații extrase din ”Dicționarul istoric al localităților din județul Arad”, vol. III, autori: Ioan Tuleu, coordonatorii volumului: Sorin Bulboacă, Doru Sinaci, 2020

 

 Școala Gimnazială Cintei

La Cintei a fost înființată în anul 1755 una dintre primele 15 școli confesionale românești din comitatul Aradului. Școala funcționa într-o casă închiriată, acoperită cu paie. În anul 1820 exista o școală nou construită. În anul 1929 s-a construit o clădire nouă de școală, din cărămidă, cu cinci săli de clasă. Între anii 1969 – 1971 s-a început construirea unui nou lăcaș de școală, cu 4 săli de clasă și un laborator.

– Informații extrase din ”Dicționarul istoric al localităților din județul Arad”, vol. III, autori: Ioan Tuleu, coordonatorii volumului: Sorin Bulboacă, Doru Sinaci, 2020