
Școala Gimnazială Zărand
Contractul pentru școala confesională ortodoxă din Zărand a fost aprobat în anul 1789. În secolul XX, la sfârșitul anilor 60 a fost construită școala actuală în Zărand. La recensământul din 1910 procentul populației alfabetizate în școala din Zărand era de 23,16% iar în Cintei era de 28,91%.
Școala Gimnazială Cintei
La Cintei a fost înființată în anul 1755 una dintre primele 15 școli confesionale românești din comitatul Aradului. Școala funcționa într-o casă închiriată, acoperită cu paie. În anul 1820 exista o școală nou construită. În anul 1929 s-a construit o clădire nouă de școală, din cărămidă, cu cinci săli de clasă. Între anii 1969 – 1971 s-a început construirea unui nou lăcaș de școală, cu 4 săli de clasă și un laborator.
– Informații extrase din ”Dicționarul istoric al localităților din județul Arad”, vol. III, autori: Ioan Tuleu, coordonatorii volumului: Sorin Bulboacă, Doru Sinaci, 2020